Pilda Vamesului si a Fariseului

Pilda Vamesului si a Fariseului este o pilda-avertisment, adresata in mod explicit celor care se cred drepti si care privesc cu dispret pe ceilalti. Si ca sa vedeti ca nu suntem putini atinsi de acest reflex al indreptatirii de sine, sa urmarim desfasurarea pildei. "Doi oameni s-au suit la templu ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Pana aici toate bune, doi oameni de conditii diferite se roaga la templul lui Dumnezeu. Dar cum? "Fariseul, stand drept, se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Un om fara cusur, ar putea zice cineva, un om care face bine. Da, dar ce ascunde acest om? O atitudine de superioritate datorata unei constiinte a binelui facut si mai ales a binelui savarsit in comparatie cu raul celorlalti, a unui anumit bine, a celui la care se stia "campion". Fariseul se instituie pe sine, in locul lui Dumnezeu, intr-un reper moral, intr-o instanta morala.

"Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie pacatosului. Vamesii in acele timpuri erau foarte huliti pentru ca ei strangeau birurile impuse de administratia romana, si pe langa aceasta isi mai agoniseau si in mod necinstit foloase de pe urma acestor biruri. Insa vamesul a dovedit o buna constiinta a pacatului si nu in comparatie cu altii, ci in comparatie cu masura desavarsirii la care Dumnezeu l-a chemat pe om sa ajunga, pentru ca aceasta este adevarata masura cu care omul trebuie sa se masoare pe sine. Vamesul, prin atitudinea lui, arata ca izbavirea de pacate nu-i sta in putere, ci numai Dumnezeu prin milostivirea Sa i-o poate da. Fariseul nu avea nevoie insa de izbavire de pacate pentru ca se considera drept. Deci lipsa constiintei pacatului duce la instrainarea de Dumnezeu, la o viata fara Dumnezeu. Asadar, mai bine am avea grija sa cultivam o constiinta a pacatului si a neputintei, cersind de la Dumnezeu propria noastra mantuire, decat sa ne acoperim cu fapte bune, cautand sa fim cu tot dinadinsul drepti in fata lui Dumnezeu, riscandu-ne mantuirea.